Select language

Strada Turnu Magurele nr. 4, Alexandria

Locatie: Strada Turnu Magurele nr. 4, municipiul Alexandria, judetul Teleorman

Suprafata totala teren:  4.915 mp, dezmembrat in 16 loturi cu suprafete cuprinse intre 291,00 – 317,00 mp

Nr. imobile: 16 locuinte cuplate doua cate doua, pe parcele individuale, fiecare cu suprafata construita de 64,70 mp, suprafata desfasurata de 129,40 mp, suprafata utila 100,82 mp si cu regim de inaltime Parter+Mansarda

Descriere: Fiecare locuinta va avea cate 3 camere de locuit (o camera de zi si doua dormitoare) cu dependinte (bucatarie, grup sanitar, baie, terasa exterioara), curte deschisa cu loc de parcare si alee pietonala de acces in fata, curte imprejmuita in spate, bransamente cu contorizari individuale la utilitati.

Utilitati: Primaria municipiului Alexandria va realiza din fonduri proprii viabilizarea terenului (retelele de utilitati, drumul de acces, spatiile verzi si iluminatul public).

Terenul aferent locuintelor se da  in folosinta gratuita ANL de catre Consiliul Local al municipiului Alexandria pe durata executarii constructiilor de locuinte.

Ulterior predarii locuintelor catre beneficiari,  autoritatea publica locala va stabili modul de exploatare a terenului.

Termen de finalizare: Locuintele vor fi realizate in termen de un an de zile de la data emiterii ordinului de incepere a lucrarilor.

Banci finantatoare:

 

CARACTERISTICI TEHNICE:

 

CARACTERISTICI GENERALE LOCUINTA:

Functiunea : locuinta; regim de inaltime: P+M; regim de construire: locuinta cuplata; inaltimea maxima la coama, de la nivel trotuar: 8,10 m; inaltimea maxima la streasina, de la nivel trotuar: 6,00 m; inaltimea libera a incaperilor: 3,00-2,50 m; Arie construita: 64,7 mp; Arie desfasurata: 129,4 mp.
 

DESCRIERE FUNCTIONALA:

PARTER: HOL, LIVING, GRUP SANITAR, CAMARA, BUCATARIE;  total suprafata utila parter: 53,07 mp.
MANSARDA: HOL, DORMITOR 1, DORMITOR 2, GRUP SANITAR 1, GRUP SANITAR 2; total suprafata utila mansarda:  47,50 mp.

Total suprafata utila: 100,57 mp.

Pe langa locuinta se vor mai construi: imprejmuire cu acces pietonal si auto dinspre strada, spatiu pentru depozitarea gunoiului menajer, in pubele, cu acces direct din exteriorul incintei, un spatiu pentru contoarele de utilitati (gaze, electricitate, apa) cu acces din afara proprietatii, retele utilitati de incinta pana la limita proprietatii. Se va realiza o terasa insotita de o pergola din lemn.


SISTEM CONSTRUCTIV:

Infrastructura: Sistem de fundare – fundatii continue din beton armat. Suprastructura: Se va realiza din zidarie portanta si cadre din beton armat. Stalpisorii si centurile se vor realiza din beton armat monolit. Planseele se vor realiza din beton armat monolit. Acoperisul se realizeaza in sistem sarpanta din lemn cu invelitoare din tabla plana faltuita.


INCHIDERI EXTERIOARE SI COMPARTIMENTARI INTERIOARE:

Inchiderile exterioare sunt din zidarie de caramida de 25 cm grosime, cu termoizolatie la exterior din polistiren expandat de 10 cm grosime. Compartimentarile interioare vor fi din zidarie de caramida de 15 cm grosime. Tamplaria interioara: usi cu finisaj tip MDF, cu tocuri si captuseli MDF. Tamplaria exterioara din PVC si lemn stratificat pentru ansamblu alcatuit din fereastra verticala si luminator.
 

FINISAJE INTERIOARE:

Finisajele interioare vor fi: pentru pardoseli si plinte – parchet in camera de zi si dormitoare, gresie in bucatarii si bai, gresie antiderapanta pe casa scarii, inclusiv trepte si contratrepte scara; pentru pereti – vopsitorii lavabile obisnuite, placaje de faianta la bucatarii si bai; pentru plafoane – vopsitorii lavabile obisnuite.
 

FINISAJE EXTERIOARE:

Fatada laterala finisata cu placaje din tabla plana faltuita similar invelitorii, prin aplicare pe suport de sipci. Pentru fatada principala si posterioara se va folosi finisaj din tencuiala structurata, RAL 9003. Scarile exterioare vor fi placate cu gresie de exterior, antiderapanta, rezistenta la inghet – dezghet. Tamplaria exterioara va fi din PVC cu 5 camere, RAL 9005 (pe fatada principala si posterioara) si RAL 9003 (pe fatada laterala) si lemn stratificat pentru ansamblurile alcatuite din luminatoare si fereastra verticala, cu glafuri din aluminiu, RAL 9004. Terasa neacoperita va avea pardoseala din lemn si pergola din lemn, protejate prin aplicarea de grund. Soclul, finisat cu vopsea structurata de culoare inchisa, este ridicat pe fatada principala si posterioara.
 

ACOPERIS SI INVELITOARE:

Acoperisul va fi de tip sarpanta, din lemn ignifugat, cu invelitoare din tabla plana faltuita. Invelitoarea va avea dispozitive parazapezi. Colectarea apelor meteorice se face prin scurgere pe fatada laterala si apoi in rigole. Pe invelitoare sunt dispuse doua ferestre de mansarda tip Velux (parte din ansamblul alcatuit din fereastra verticala si luminator), cu tamplarie din lemn stratificat.
 

TERMOIZOLATII SI HIDROIZOLATII: 

A fost prevazuta termoizolatie din vata minerala rigida cu grosime 10 cm la pereti exteriori si de 20 cm la invelitoare peste pod. Pentru a proteja constructia de eventuale ridicari ale umezelii prin capilaritate se dispune un strat de balast compactat de 15 cm sub trotuarele parterului, precum si sub pardoseala parterului. Pardoseala parterului se termoizoleaza cu un strat de 10 cm de polistiren extrudat, sub sapa suport.

 

UTILITATI / INSTALATII:

Se prevad contorizari individuale pe fiecare lot pentru apa, energie electrica, gaze naturale. Toate bransamentele se vor executa subteran in incinta, de la limita proprietatii pana la constructia propusa.

Instalatii sanitare:Alimentarea cu apa potabila se va face prin bransament la reteaua de apa stradala propusa in zona.Canalizarea apelor menajere se face catre reteaua de canalizare stradala propusa in zona.Apa calda de consum pentru bucatarie si bai este preparata de o centrala termica pe gaz natural. Apele pluviale sunt colectate la nivelul acoperisului si conduse prin jgheaburi si burlane la nivelul solului.

Instalatii electrice:Va fi prevazut cu racord subteran 220/380V la reteaua de distributie stradala propusa in zona. Vor fi prevazute instalatii de iluminat si prize, in fiecare incapere, inclusiv terasa exterioara. Vor fi prevazute:  panou electric general de sigurante la parter si panou secundar la mansarda. Va fi prevazuta instalatie paratraznet.

Instalatii de curenti slabi:Vor fi prevazute:  priza tv in fiecare incapere locuibila, inclusiv terasa exterioara, o priza net si telefon pe fiecare nivel, sonerie/interfon hol intrare – poarta acces pietonal.

Instalatii termice :Incalzirea este asigurata de o centrala termica pe gaz natural, prin intermediul radiatoarelor situate in fiecare incapere (excluzand spatii depozitari, camara). Centrala termica este amplasata la parter, in bucatarie.

Instalatii gaz: Va fi prevazut racord la parterul locuintei pentru aragaz si centrala termica. Va fi prevazut senzor de gaz.

 

AMENAJARI EXTERIOARE:

Fiecare constructie va fi inconjurata perimetral de un trotuar de protectie cu latimea de min. 80 cm cu pante catre exterior.Proprietatea se va imprejmui cu gard executat din fundatie izolata din beton, stalpi din tevi metalice zincate si inchideri din panouri bordurate din plasa de gard zincate (h max. 2.20 m). Spre drumul de acces vor fi prevazute porti metalice de acces auto, poarta metalica de acces pietonal si nisa pentru contor electric si gaz. In incinta vor fi prevazute alei betonate/dalate pentru accesul carosabil si parcaj auto exterior pentru un autoturism, alei pietonale, platforma pentru doua pubele gunoi, camin racord canalizare, camin racord / contor apa.


Planuri